miercuri, 19 decembrie 2012

CALIFICARE CU SUCCES... SI POATE CHIAR MAI MULT ...

Între 15-19 decembrie au avut loc la Călimanesti-Căciulata Campionatele Nationale de Sah pentru copii şi juniori. Eu am participat pentru prima data la varsta de 12 ani. Turneul a fost foarte disputat. Nimeni nu ştia cine o să-l câştige pentru că a fost foarte strans. Primele 2 runde nu au fost cu emoţii, totuşi au fost câteva surprize. I-am batut pe Eli Puşcaş(m-a ţinut ceva) şi pe Tudor Creţiu-Codreanu. În runda a 3-a m-am confruntat cu colegul meu de club Andrei Oțetea.
Într-un final dramatic cu doi pioni în minus pentru mine, dar cu un cal mai activ am reuşit să îmi iau revanşa. După runda a 3-a eram doar trei copii cu 3 puncte. Următoarea rundă am jucat cu Radu Fluerariu care avea 2.5.
De data aceasta am jucat la victorie, dar n-am reuşit decât o remiză. Am avut o partidă foarte complicată cu crize de timp şi cu poziţii grele. După această rundă, Paul Paraschiv ne conducea la jumătate de punct de locul 2. Runda a 5-a am jucat-o cu Alex Sărăţeanu.
După ore bune de gândit şi poziţii blocate in care făceam remiză, am găsit o cale cu care să sparg blocada de pioni. Am câștigat. Paul Paraschiv şi-a continuat victoriile până in runda a 6-a. Denis Alboni mergea cot la cot cu mine. Cu cine să joace Paul Paraschiv? Cu colegul lui de la clubul din Giroc? Nuu, chiar cu mine!
După o partidă grea reuşesc să câştig, iar victoria lui Andrei Oțetea asupra lui Denis Alboni mă aruncă în vârful clasamentului la jumătate de punct de Paul Paraschiv şi de Andrei Oţetea care se ţine bine după înfrângerea cu mine. Următoarea rundă o joc cu favoritul întâi al turneului, Andrei Negulici.
După câteva greşeli ale mele, Andrei Negulici reuşeşte să mă detroneze şi după remiza dintre Paul Paraschiv şi Oţetea Andrei, urcă pe primul loc. Cu Buholtz-ul bun pe care îl aveam, mai aveam șanse la locul 1. După următoarea înfrângere (cu Laszlo Benedek) moralul meu era la pământ. Tata m-a îmbărbătat puțin.
Văzând atâtea remize, mi-am zis în gândul meu "mai am șanse să ajung printre primii 5". După victoria frumoasă împotriva lui Andrei Chioran, și remiza dintre Denis Alboni și Teodor Szocz nu numai că ies între primi 5, dar reușesc să mă clasez pe locul 3 după Andrei Negulici (care l-a bătut pe Andrei Oțetea în ultima rundă) și după Laszlo Benedek care l-a bătut pe Paul Paraschiv. Primii 25 de copii s-au calificat. Mai multe detalii pe: http://chess-results.com/tnr85686.aspx?art=2&rd=9&lan=1,. Mulțumim pentru organizarea foarte bună. Ne vedem la finală!

marți, 20 noiembrie 2012

Locul 1 la Cupa Caro!

Cum se face că mereu de ziua mea sau în preajma zilei mele îmi fac singur un frumos cadou... Acum doi ani cred, am câștigat concursul școlar în sectorul 2 "Cupa Toamnei" chiar de ziua mea. Anul acesta, cu trei zile înainte de ziua mea, m-am găsit pe locul întâi la Cupa Caro! (Victor, unde este cupa?)


Victor (Surdu) este primul meu profesor de șah pe care îl prețuiesc foarte mult, și mă bucur că am luat locul întâi chiar la un concurs organizat de el. Într-un fel este o recompensă pentru perioada în care s-a ocupat de mine (alături de Adrian, bine înțeles).

Cum am ajuns primul? În primul rând, concursul nu a fost unul ușor, de aceea și mândria mea este mai mare. Am pornit ca favorit numărul trei după bunul meu prieten (și principal favorit) Radu Fluerariu și campionul capitalei Mihnea Rontescu. Mai erau însă mulți alți copii buni în competiție, printre care chiar colegii mei de clasă Filip Angheluță și Nic Filat, dar și colegii mei de club Adela Sârbu sau Flavian Dumitrache. Mihnea Coman a început să producă tot mai multe suprize în ultima perioadă. Și nu știam nimic de cel care urma să producă surpriza turneului, Alexandru Crăciun.

Am jucat destul de exact și nu am pierdut nicio partidă. Nu am avut timp să tranșez confruntarea cu Alexandru Crăciun din runda a treia, așa că am încheiat remiză. Radu Fluerariu mi-a propus remiză în runda a cincea și am acceptat căci poziția era cam egală și timpul foarte puțin.



Ultimele două victorii m-au așezat pe locul doi și mă gândeam deja că și asta este o performanță bună. O întorsătură neașteptată s-a produs în ultima rundă când, spre supriza tuturor, Radu a pierdut la oaspetele nostru din Galați, Alexandru Crăciun. Radu a pierdut prima poziție și a ajuns pe locul trei, Alexandru și-a câștigat binemeritat locul doi, făcându-mi mie loc pe prima treaptă a podiumului.

Sponsorii pe care Victor i-a strâns în jurul școlii sale de șah (vezi www.scoalasah.ro) au făcut posibile premiile în bani. Cu această ocazie am câștigat cea mai mare sumă din viața mea de până acum.

Felicitări medialiților, participanților, organizatorilor și sponsorilor! Ne revedem cât de curând!

duminică, 30 septembrie 2012

Aproape de podium, la turneul de șah Cris-Tim

În acest week-end am participat la cupa Cris-Tim. La categoria 10 ani, concursul a fost foarte disputat. Au venit aproape cincizeci de concurenți. S-a ținut la liceul Marin Preda, unde am dat in iunie finala la concursul Evaluare în educație. Am ieșit al patrulea, dar m-am numărat totuși printre laureați, căci au fost premiați primii patru.


Am reușit să câștig prima runda ușor, cu Cristescu Andrei. În runda a doua m-am chinuit puțin fiindcă am avut o adversară destul de bună, Stan Andreea.




A treia rundă, în schimb, am câștigat-o prin noroc, cu Filat Nicolae, colegul meu de clasă. Aveam un turn în minus, dar soarta l-a făcut să ajungă în criză de timp și să mă lase să transform un pion.



În runda a patra, am luat un duș rece: am pierdut la Aciu Mălina, o fată care face șah doar de șase luni. Bravo ei!



În runda a cincea, l-am bătut pe Coman Mihnea ușor: un pion în plus, apoi doi, trei, patru... În runda a șasea am câștigat iarași cu ceva noroc cu Toma Mihai. Avea asigurată remiza: schimba turnurile, lua un pion și jucam final de cal contra nebun cu pion în minus pentru mine. Dar soarta a făcut să intre în criză de timp și să iși dea turnul. În ultima rundă am pierdut cu campionul turneului, și colegul meu de echipă Alex Gheorghiu.



Cu o remiză aș fi terminat turneul pe locul trei. În final, cu un Bucholz destul de bun, m-am clasat pe locul patru după Alexandru Gheorghiu, Marius Colac și Cezar Zlatea. Ținând seama că a fost un turneu foarte puternic, este o clasare destul de bună. Nu că nu mi-aș fi dorit să fiu pe podium...


Felicitări organizatorilor și mulțumiri sponsorilor!

duminică, 23 septembrie 2012

Un an de șah cu Profesorul Ioan Glodeanu

Astăzi se face un an de când lucrez cu domnul profesor Ioan Glodeanu. Sunt bucuros că învăț șah de la acest om deosebit și profesor extraordinar și simt ca am progresat. Dacă nu mă credeți, vă voi spune pe scurt ce rezultate am obținut de când lucrez cu dânsul.

Eu zic că prima mea performanță a fost la Parlament, în noiembrie 2011, la Festivalul Internațional de Șah. Am luat atunci locul cinci și 250 RON, aproape o avere pentru mine. I-am bătut atunci pe Andrei Oțetea și pe Mihai Pașca, de-acum colegii mei de club. Am avut emoții mari înaintea semifinalelor din decembrie 2011, căci se anunța a fi un concurs foarte puternic și doar primii douăzeci se calificau. M-am concentrat bine și, cu domnul profesor Glodeanu mereu alături de mine (și de ceilalți elevi ai dânsului), am reușit să ies pe un NEAȘTEPTAT LOC 5 (din 107 copii) - cu șapte puncte din nouă, nici o înfrângere, patru remize și cinci victorii.

Bucuria cea mai mare a venit imediat după Crăciun când am câștigat concursul de șah rapid CUPA VACANȚEI copii sub 12 ani, concurs organizat de Clubul Central de Șah. Cred că se vede bucuria pe fața mea în poza de mai jos...



Înainte de Campionatele Naționale din aprilie, am mai participat la concursuri la Ploiești (în ianuarie) și la București (în februarie). Au fost și campionatele Capitalei la Juniori. Doar locul patru la șah practic, dar am ieșit vicecampion (după Mihnea Rontescu) la șah rapid.



Au venit și Campionatele Naționale Individuale. Emoții mai mari ca la semifinalele din decembrie, pentru că acum eram alături doar de crema șahiștilor de nouă și de zece ani. Am ieșit pe locul 10, cu cinci puncte din nouă. Am făcut remiză cu cel care urma să devină campionul nostru la B10, David Gavrilescu, am câștigat la Bogdan David și, în ultima rundă m-am bătut pentru locul patru (fără succes din păcate) cu George Stoleriu. Din nou, îi sunt recunoscător domnului profesor Glodeanu pentru că a fost alături de mine.


La campionatele naționale am început să strâng puncte pentru ELO. Am mai strâns și la Galați, la Memorialul Marcel Andreescu, unde am luat locul 8 la general (concurs de U14!) și locul 3 la U12 (și o cupă!).

În fine, la Campionatul Capitalei de Seniori din mai am luat restul de puncte ELO, astfel că de la 1 iulie am intrat în ierarhia FIDE cu1620 de puncte ELO. Am plecat de la Campionatul Capitalei de Seniori cu bucuria unor partide frumoase, printre care victorii la Alberto Raducanu (ELO 1871), remiza cu Liviu-Doru Untu (ELO 1801) și iar remiză cu WFM Sabina Popescu (ELO 1930)!!!

Tot înainte spre noi succese. Vă voi ține la curent. Promit! 

vineri, 21 septembrie 2012

Ziua Sahului!

Stiu, a fost acum aproape o saptamana... Nu am scris atunci, caci eram cu gandul la scoala care urma sa inceapa. Ce credeti voi? Credeti ca este usor sa incepi clasa a IVa? Dar eu sunt de principiul "fapte, nu vorbe!" Eu chiar am sarbatorit prin munca... aa... prin joc (de sah) voiam sa zic... Ziua Sahului. Alaturi de domnul Ristea, de co-echipierul meu de aur Alexandru Gheorghiu si de alti colegi de la Clubul Central de Sah, am navalit in pasajul de la Universitate cu dorinta de a transforma trecatorii din iubitori ai fotbalului (nu mi se pare deloc corect ca este numit "sportul-rege"!), in iubitori ai sahului. Asta nu se intampla peste noapte si nu doar cu cateva table de sah intr-un pasaj.



Pana sa convingem trecatorii, am facut o partida cu Alex (m-a batut, dar asta doar pentru ca statea ghemuit pe scaun, si se tinea bine de scaun!). Acasa ajuns am putut sa spun: "Mami, am batut un trecator!" (cine nu stie ca este vorba de sah, ar putea crede ca sunt un copil violent)...

Cum s-a intamplat prin alte parti, uitati-va aici: http://www.frsah.ro/index.php?action=listingview&listingID=597

Cum sa inchei? Pai... La multi ani, sahule!!! (Nu am vrut sa intreb cati ani are, caci nu am vrut sa ma fac de ras. Voi stiti?)


joi, 20 septembrie 2012

Oaspetii uriasi ai Bucurestiului

Chiar nu am retinut cati ani are Bucurestiul! Ca in tinerete fara batranete, citeva sute de ani... Peste cinci sute, imi sufla mami. Nu am auzit de mult timp de Centrul Istoric, dar de cand am fost prima oara, acum mai multe luni, imi doresc mereu sa revin. Imi amintesc ca dupa o partida lunga de sah la un turneu de seniori acum o luna, tati m-a intrebat ce facem: daca mergem acasa sau mai stam prin oras (era ziua fratelui meu). Am vazut ca tati era frant de oboseala, dar nu a cracnit cand am spus: "Centrul Istoric!"

M-am intors sambata, ca sa vad cum se sarbatoreste Bucurestiul pe sine! Am plecat nepregatit, adica nu aveam absolut nici o idee de program sau de ce se intampla acolo. Mie imi plac "statuile vivante" si speram ca o sa gasesc ceva de genul asta pe acolo. Ei bine, surpriza a fost mare - la propriu si la figurat. Nu va spun, va las sa vedeti mai intai primele fotografii.



Ei bine, da, cum stateam noi sa ii asteptam pe prietenii nostrii ne-am trezit cu uriasii acestia africani ghidati de un nene pe un soi de bicicleta cu remorca. Uriasii au obosit pana la urma (da, chiar si uriasii obosesc), asa ca ne-am mutat in Piata Universitatii unde am dat de alti (monstri) uriasi. Ce va place? Gorila....



...capcaunul cu fata prizoniera...


sau biciclistul?


Inainte sa inchei, hai sa va arat ceva nemaivazut (de mine, cel putin). Omul (copilul) tine pe linga el o pisica, un caine, un hamster, un papagal, poate chiar un iepuras, dar doi soricei...? Asa de mici...? Ce mai comedie...


O noapte, pardon, o dupa-amiaza la Muzeu...

Hopa... Aproape s-a terminat prima saptamana de scoala si eu nu am mai apucat sa povestesc ultimele intamplari din vacanta. Acum o saptamana, m-am intalnit pentru prima oara cu exponatele si dioramele de la Muzeul Antipa. Aici vedeti un "leu de mare" din diorama "Marile reci artice."

Eb84295b3d578ddb23e2178711060c32



Nu este un muzeu mare, dar tati imi spune ca seamana destul de bine cu muzeele de istorie naturala din alte tari.Tati l-a vazut pe cel din Washington (iar eu l-am vazut - pssst! - pe cel din seria de filme "O noapte la muzeu!"). Chiar ma intrebam: ce fac animalele de la Antipa noaptea? Paznicul de noapte - ce grozavii o fi vazut? (Daca nu ati vazut filmele - vi le recomand, o sa radeti pe rupte!). Mergeti si voi daca nu ati fost deja! Pentru isteti, un quiz: cum se numeste pestele de mai jos (ambele poze sunt luate de pe site-ul muzeului: antipa.ro).


3c4b4c4959551603930def5da7362c6d